Autoportret

Prin tăceri și în tristeți

Trăiesc o droaie de vieți

Uneori parcă nu-s eu

Iubește-mă mereu

 

Fără bani și buletin

Mai rămân; știu că e chin

Nu prea ai ce să îmi faci

Iubește-mă și taci

 

Sunt puțin maratonistă

Parcurile mi-s doar pistă

Am să te-alerg foarte mult

Iubește-mă cum sunt

 

Viața mea-i mereu pe drumuri

În avioane de-a pururi

Cred că nu am antidot

Iubește-mă de tot

7 comentarii

  1. „Nu prea ai ce sa imi faci / Iubeste-ma si taci” – super tare!!! Mai ai de lucrat in general la stil, dar „The force awakens”😀.

  2. Ca sa nu zic lucrurile doar pe jumatate, hai sa iti dau cateva sfaturi: in primul rand poezia trebuie sa aiba ritm. Sa „curga”, sa sune natural si totusi sa „strapunga” imaginatia. Rima e optionala si e doar cireasa de pe tort. Unii poeti chiar prefera fara rima. Iar ritmul nu trebuie sa fie neaparat ca la armata, ci sa sune fluent. Si cuvinte in asa fel alese, incat sa exprime „cat mai mult” cu „cat mai putin”. Incearca sa nu scrii despre ce nu traiesti (cum am citit in alt post – mama ta e bine mersi), pentru ca poezia trebuie sa te reprezinte pe tine. Cand o citesti, dupa 10-20 de ani, sa te regasesti in ea si sa iti amintesti de cea care ai fost in acest moment, sa traiesti aceleasi sentimente, poate din alt unghi. In rest, poti sa scrii cam orice, in orice stil vrei, insa incearca sa ii si dai un sens, fie filosofic, fie pragmatic. Dar un sens. Iar prin acesta eu inteleg ca tot ce scrii sa se lege, nu doar ca idee, ci si ca stil. Poate Cartarescu, pe care eu nu l-am citit, amesteca liricul cu prozaicul, dar dupa mine apa si uleiul nu se amesteca. Oricum, cred ca l-ai citit pe Razvan. Mi-a placut atunci ce a scris el, doar ca nu am mai intrat pe blogul lui din 2011. M-am uitat totusi adineaori rapid, sa vad ce mai e. Post-modernism pe paine! Succes Adriana, la mai multe poezii!

    • Nu stiu la ce te referi cu scriu despre ce nu traiesc!?

  3. „E empatie
    Știu
    Amintiri amare
    Când din mormant-o-aud pe mama cum plânge-o mare”

    • Poezia asta a fost scrisa ca urmare a tragediei din Colectiv, care pe mine m-a afectat profund deoarece la fel de bine as fi putut sa fiu eu acolo. De asta se numeste „E empatie”.

      Finalul l-ai inteles gresit, eu m-am pus in pielea celor arsi sau decedati privind inapoi spre parintii lor.

    • Nu am omorit-o pe mama in poezie🙂

      • am inteles asta, dar prea tarziu. fiecare priveste lumea din propriul unghi si prima data cand am citit poezia, am ramas cu aceasta impresie. nici nu m-am gandit la colectiv. ai observat ca de abia in ianuarie anul asta ti-am citit poeziile. eu zic sa mai scrii si cu timpul ai sa vezi ca o sa fie tot mai bune. din ce am citit, ai cateva pasaje excelente (vorbesc acum de toate poeziile tale de curand, nu stiu daca ai mai scris si inainte). dar aici e vorba de gusturi. eu nu pot sa imi dau decat cu parerea „mea”. tie iti place totul pentru ca tu le-ai scris si iti reflecta sentimentele. cine le citeste, cauta sa se regaseasca in ele, le trece prin propriul filtru. depinde de cititor daca „simte” sau nu poeziile. oricum, daca te-ai apucat de poezii, scrie in continuare, indiferent ce zic eu sau altii.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s