Suntem departe

Asteptam zilnic metrou, profi, prieteni, o zi speciala, Craciunul, o petrecere… Mereu asteptam ceva.

Tot asteptand ma intrebam daca merita sa mai astept. Nu stiu, dar nu ma simt atat de curajoasa incat sa nu mai fac asta. Astept pentru ca am impresia ca cineva vreodata o sa ma recompenseze fiindca am facut asta. Dar merita? OF! Gata! Eu o sa plec acum! ACUM! Si urmeaza: unde ma duc? Ce sa fac? E frig afara! Vreau caldura si apa calda si internet… Ajung toate astea sa fie ca o zgarda si in timp ce cresc incep sa apara din ce in ce mai multe griji si imi vine sa rad cand ma gandesc ce probleme imi faceam acum doi, trei sau patru ani. Nu pot sa cred cat era de important faptul ca urma sa ma asculte Girju la bio sau faptul ca am lipsit la fizica la lucrare si Rosu ma scotea la tabla in fiecare ora timp de o saptamana.

Imi venea cateodata dor… Imi doream sa mai merg o data la Leamna sau sa mai chiulesc o data de la franceza. Mi-ar fi placut sa mai urc in tren cu Anca si sa plecam la mare singure doar cu ce aveam pe noi. As fi vrut sa mai stam in Gara de Nord pe twistere sau sa ne jucam cu zapada. Imi amintesc ce amuzanta a fost prima noastra tabara la mare si cat de proasta am fost in urmatoarele pentru ca ma suparam degeaba.

Mereu am impresia ca daca plec e de bine. Nu m-ar mira sa fie asa, motiv pentru care plec mereu. Prima data am vrut sa fiu la un liceu din centru, asa ca m-am dus la Buzesti. Apoi am vrut o facultate in Bucuresti, asa ca iata-ma la UniBuc. Acum vreau sa plec din tara si o sa fiu semestrul viitor la UAL. As putea fi exemplul perfect de persoana cu planurile implinite si nu e deloc asa. Din fericire. Mai am multe lucruri de facut, abia astept sa ma apuc de noile mele planuri, sa descopar mai multe lucruri si locuri. De acum vreau sa nu mai astept nimic si pe nimeni pentru ca nimeni nu e atat de important incat sa stau in curul lui. Oamenii vin si pleaca, unii iti raman asa… dragi si cand te intalnesti cu ei simti ca aveti inca o legatura. Cu altii totul se rupe si relatiile raman oarecum cordiale, dar nu asta e important. Pentru mine important e felul in care ma simt EU, iar EU vreau sa ma simt Bine.

Putem sa fim certati, putem sa fim invidiosi, putem sa fim minunati, putem sa fim si miracolul de Craciun daca vreti🙂. Chiar daca ramanem departe, putem sa fim in continuare NOI(toti, impreuna).

1 comentariu

  1. Putem fi in continuare noi….doar ca acest noi este relativ. Uneori unii oamenii se schimba; de exemplu acum doi ani eram un alt EU , acum simt ca m-am schimbat, sau sunt intr-o tranzitie catre altceva. Acest fapt , nu putea ramane neremarcat de familie si vechii colegi. Astfel , un prim rezultat notabil de pe urma acestui nou Eu, este k vechii „prieteni”(acum nu ii mai pot numi prieteni in adevaratul sens), raman doar niste fosti colegi, niste persoane fata de care nu ma simt prea multe, nu mai sunt compatibil cu ei practic…ii gasesc schimbati. Si eu am invatat , ca si tine, sa am mai mult respect fata de mine. Statul in curul cuiva este intr-adevar „disturbing” :)). (mai bine stai in fata lui =)) ). Am invatat sa gandesc la singular, la mine si sa ma cam doara in cot fata de altii(mai putin familia(e bine sau e rau?)). Cu alte cuvinte, ceea ce ai spus mai sus li se intampla si altora, de unde deduc ca este un lucru cat de cat normal si benefic pentru dezvoltarea noastra.🙂


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s