D-l Coco

Ca să promoveze Examenul de Bacalaureat anul acesta, mamiţica i-a cumpărat tânărului Coco un hands free aproape invizibil.

De cum a văzut minunea tehnologiei, viitorul bacalaureat i-a propus unei dictatoare să îi citească minunatele povestiri din culegerea de rezolvări ale subiectelor. O coincidenţă extraordinară a facut posibilă această acţiune tocmai în timpul susţinerii examenului.

Din păcate, tânărul Coco a sughiţat şi mai mai să-i rămână casca în ureche. Cu performanţele sale inginereşti ieşite din comun, acesta a reuşit să fixeze magnetul şi să asculte în continuare ce îi spunea dictatoarea prin telefon.

De parcă nu ar fi fost suficient primul incident, bateria dispozitivului de care era conectată casca era pe ducă, iar tânărul era cât pe ce să rămână în aparatul gol tocmai înainte de a încheia comentariul.

La sfârşitul examenului a ieşit din sală învingător, reînviat, ca un mesia salvator de cultură tocmai trecut prin chinurile facerii unei opere de artă.

Mamiţa, „poştăreasă de serviciu”, împărţea bileţele în dreapta şi în stânga profesorilor din comisii şi îi anunţa că „are şi ea nişte copii…”. Pentru că este bine ca avuţia familiei să fie lăudată şi promovată, mamiţa i-a anunţat pe cei întâlniţi de ea că fiul său poartă o cască aproape invizibilă cu ochiul liber.

Acestea fiind ştiute, la Facultăţile din Craiova se intră în funcţie de media de la Bacalaureat pentru că, vorba unui vecin de-al meu, „aici de vede valoarea omului”.

1 comentariu

  1. In unele centre de examinare din tara, examenul de bacalaureat poate fi promovat (uneori cu nota foarte mare) trisand, copiind. In aceste conditii, nota obtinuta la examenul de bacalaureat nu are nici o relevanta. Nu numai la facultatile din Craiova se intra in functie de nota examenului de bacalaureat, In Brasov si Cluj se intra la fel (acolo trebuia sa dau la facultate).
    Banuiesc ca fiecare personaj din textul de mai sus , are un corespondent in lumea reala. Este trist ca se intampla astfel….


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s