30 RON

cabina-vot-urna

După ce am citit această ştire, m-am întrebat ce aş fi făcut cu 30 de RON. Cred că îmi luam o jumătate de sanda sau plăteam un sfert din regia de cămin. Cel mai bine era dacă îmi cumpăram un bilet dus spre Craiova. Ah! Uitasem că mai am câteva examene de dat şi oricum trenul are mereu întârziere aşa că mai bine rămân aici. Îmi pare rău, nea Vanghelie, dar cei 30 de RON nu îmi sunt suficienţi pentru nimic.

Am o întrebare pentru cei interesaţi să răspundă: aţi fi votat vreun partid dacă vi se ofereau bani pentru asta?

2 comentarii

  1. Exista un mod simplu în care să-mi împac principiile cu buzunarul. Puteam să merg la vot, să pun ştampila pe PSD şi să fac o poză cu buletinul de vot. Apoi mai ştampilam câteva partide, poate puneam 12 ştampile în forma steagului UE, ca să se anuleze votul. Depuneam frumos buletinul, mă duceam şi arătam poza şi mă făceam şi cu 30 de RON, care, măsuraţi în bere sau în chestii un pic mai mărunte, nu-s chiar de colo.

  2. Cu siguranta nu. Nici pentru o suma mai mare; daca votez un partid, votez din cu totul alte motive decat primirea unei sume de bani. Practic iti vinzi dreptul de a vota, nu mai ai libertatea de expresie, te lasi manipulat de catre altii; subjugat de bani (bani nemunciti; dar cine mai este cinstit in ziua de azi, nu?). Josnic!


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s